USM a organizat ,,Ziua internațională de Acțiune pentru Climă”

Foto: madrm.gov.md

Cu ocaziaZilei Internaționale de Acțiune pentru Climă, marcată anual pe 15 mai, în legătură cu proclamația de către meteorologi a necesității pentru a proteja clima ca resursă pentru bunăstarea generațiilor prezente și viitoare, Universitatea de Stat din Moldova a organizat  o masă rotundă cu scopul de a discuta despre obligațiile internaționale ale Republicii Moldova în vederea punerii în aplicare a măsurilor de atenuare a schimbărilor climatice și protecție a mediului înconjurător.

La eveniment au participat mediul academic de la Departamentul Drept Internațional și European al Facultății de Drept, oficiali ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), reprezentanți ai Proiectului EU4Climate, UNDP, absolvente ai Facultății de Drept.

În debutul evenimentului, au fost enunțate agenda, scopul și obiectivele mesei rotunde, iar ulterior cei prezenți au abordat diverse subiecte ce vizează angajamentele Republicii Moldova de implementare a Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climei (CONUSC) și Acordului de la Paris, contribuția proiectului EU4Climate la îndeplinirea obligațiilor internaționale ale RM în cadrul CONUSC și alte tratate.

Secretarul de Stat al MADRM  Valentina ȚAPEȘ,  a precizat, în cadrul evenimentului că: „În luna martie 2020, Republica Moldova printre primele patru țări a prezentat către Secretariatul Convenției cu privire la schimbarea climei Contribuția Națională Determinată (CND) actualizată la Acordul Climatic de la Paris. Prin CND actualizată, RM și-a sporit ambiția de reducere necondiționată a emisiilor de GES, până la 70% comparativ cu anul de referință 1990 către anul 2030, în comparație cu 64-67%, cum era prevăzut în prima versiune a CND (2015). În cazul în care țara va avea acces la tehnologii și resurse financiare la costuri reduse, diminuarea emisiilor ar putea crește către 2030 până la 88% față de anul de referință 1990”.

În același context, Veronica LOPOTENCO, Manager Proiectului EU4Climate, UNDP, a evidențiat că: „ Proiectul EU4Climate va ajuta Republica Moldova în realizarea angajamentelor ambițioase să acționeze împotriva schimbărilor climatice. Obiectivul proiectului este de a sprijini dezvoltarea și implementarea politicilor climatice de către statele Parteneriatului Estic ale UE : Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, care contribuie la dezvoltarea cu emisii reduse și reziliență la climă a propriilor țări și la îndeplinirea angajamentelor lor în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice”.

Distribuie