Președintele Lituaniei, în vizită oficială la Chișinău

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni vineri, 14 mai, cu omologul său lituanian, Gitanas Nauseda. Întrevederile vor avea loc cu ocazia vizitei oficiale pe care, în zilele de 13-14 mai, domnul Gitanas Nauseda o va efectua în Republica Moldova, la invitația doamnei Maia Sandu. Aceasta este prima vizită a unui președinte lituanian în țara noastră în ultimii șase ani.

Discuțiile dintre cei doi șefi de stat se vor concentra pe oportunitățile de diversificare și de aprofundare a relațiilor bilaterale, precum și pe dinamizarea relațiilor dintre Republica Moldova și UE, Lituania fiind un susținător consecvent al obiectivelor de integrare europeană a țării noastre și de realizare a reformelor prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Pe finalul vizitei, Președinții Maia Sandu și Gitanas Nauseda vor planta câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău, un gest simbolic de aliniere a Republicii Moldova la politica de mediu a Uniunii Europene privind creșterea gradului de conștientizare a populației în legătură cu problemele ecologice.

Cu detalii despre programul vizitei și oportunitățile media vom reveni.

Distribuie