Astăzi, 28 aprilie curent se derulează campania „Denim Day”, care este marcată anual, inclusiv la nivel național, în ultima zi de miercuri a lunii aprilie, în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra infracțiunilor sexuale, fenomen ce reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului, fiind o consecință a inegalității de gen, a normelor sociale discriminatorii și a stereotipurilor din societate.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în calitatea sa de organ central de specialitate abilitat cu funcţii de elaborare şi de promovare a politicilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie și a violenței față de femei, se alătură campaniei prenotate și susține activitățile de sensibilizare a populației față de fenomenul violenței sexuale.
Republica Moldova, la data de 6 februarie 2017, a devenit parte semnatară a Convenţiei Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenţei faţă de femei și a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul). În vederea alinierii la prevederile tratatului internațional menționat, remarcăm că, a fost aprobat la nivel național primul document de politici publice important în domeniu – Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pe anii 2018-2023 și a Planului de acțiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea acesteia, care are la bază abordarea centrată pe cei patru piloni ai Convenției de la Istanbul: Prevenire, Protecție, Pedepsire și Politici Integrate.
Este important să se conștientizeze asupra faptului că, efectele fenomenului violenței sexuale sunt de lungă durată și diminuează substanțial potențialul victimelor, precum și viața și sănătatea acestora. Integritatea și securitatea fiecărei persoane sunt necesare a fi respectate, iar statul trebuie să asigure o protecție majoră a membrilor societății față de astfel de abuzuri.