Precizări MAEIE cu referire la atacul terorist din orașul Viena

Foto: mfa.gov.md

Cu referire la atacul terorist din orașul Viena, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene face următoarele precizări. Ministrul Oleg Țulea a transmis în seara zilei de 2 noiembrie un mesaj de compasiune adresat omologului său austriac, Alexander Schallenberg.

Șeful diplomației moldovene, a menționat „Condamnăm vehement acest atac terorist brutal și din numele Republicii Moldova transmitem condoleanțele familiilor îndurerate și recuperare grabnică celor răniți”.

Ambasada Republicii Moldova la Viena este în contact cu autoritățile competente din Austria pentru a preciza dacă printre victime nu sunt și cetățeni moldoveni. Din informațiile acumulate la moment, nu există cetățeni moldoveni afectați în atac.

În caz de necesitate, cetățenii Republicii Moldova din Austria pot contacta misiunea noastră diplomatică la adresa de email: viena@mfa.gov.md sau să telefoneze pe numărul de urgență pentru situații excepționale al ambasadei:

00 43 (0) 6602300864.

Distribuie