Sectorul vitivinicol din Moldova își menține potențialul competitiv pentru dezvoltarea continuă

Foto: madrm.gov.md

Oficiul Național al Viei și Vinului a organizat, astăzi, Conferința națională cu genericul „Anul Vitivinicol 2020. Priorități în dezvoltarea sectorului”. În cadrul evenimentului au fost prezentate activitățile din domeniu, politicile și conjunctura vitivinicolă, particularitățile recoltei, indicii comerțului și ai exportului, provocările și impedimentele din sector, dar și soluțiile pentru eliminarea acestora.

Conform informațiilor prezentate în cadrul Conferinței, declanșarea pandemiei la nivel internațional, precum și seceta înregistrată în vara anului 2020, au afectat sectorul vitivinicol, fiind înregistrată cea mai mică recoltă de struguri și cel mai scăzut randament din ultimii 10 ani. Prin urmare, recolta de struguri a scăzut cu 39,2 %, iar cantitatea vinului produs cu 42,2 %.  În același timp însă, datorită politicilor promovate, implicării active a participanților săi și a unei strategii consecvente în acest domeniu, industria își păstrează potențialul competitiv pentru dezvoltarea ulterioară.

Totuși, vinurile roșii produse din roada 2020 sunt de calitate superioară, cu un potențial ridicat de maturitate.

În pofida  prognozelor pesimiste, conform datelor statistice, în anul 2020 exporturile de producție vitivinicolă au scăzut doar cu 12% în volum şi 7% în valoare. În schimb, exporturile vinurilor îmbuteliate a crescut cu 9% în total, creșterea fiind înregistrată în majoritatea țărilor de export.

În condițiile de competitivitate internațională și pandemie continuă, activitățile de promovare a vinului moldovenesc pe piețele externe rămân a fi esențiale. Remarcabile sunt rezultatele obținute de către companiile vinicole la concursurile internaționale de profil susținute de ONVV și finanțate din FVV, și anume înregistrarea unui număr record de peste 950 medalii, depășind reușitele anului 2019.

Anul 2021 înregistrează o insuficiență a vinurilor din materie primă de calitate pentru programul de îmbuteliere. În pofida acestui fapt, analiza soldului producției arată că, nivelul stocurilor și calitatea superioară a materialului vinicol din recolta anului 2020, permite menținerea potențialului ridicat de export.

Participanții la eveniment au confirmat că, pentru a menține progresul exportatorilor de produse vitivinicole moldovenești, dar și pentru a facilita accesul la noi piețe de desfacere, sunt necesare investiții majore în promovarea sectorului vitivinicol. Conform planului strategic aprobat de Consiliul de Coordonare НОВВ, în anul 2021 au fost inițiate activități de consolidare a pozițiilor pe piețele de proximitate, dar și acțiuni de cucerire a piețelor alternative. Totodată, în anul 2022 se planifică extinderea activităților și pe piețele emergente, precum SUA, Canada, China.

Ion PERJU, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a menționat că: “Sectorul vitivinicol reprezintă o ramură prioritară, strategică a economiei naționale, iar importanța acestuia este vădită, reieșind din ponderea sectorului în PIB, dar și valoarea mai multor indicatori macroeconomici și rezultatele pertinente pentru acest segment valoros – devenit o carte de vizită a Moldovei. Reieşind din importanța sectorului în dezvoltarea economico-socială a țării, Guvernul l-a poziționat prioritar pe agendă, focusîndu-se pe politici consolidate ce vor contribui la dezvoltarea dinamică, echilibrată şi sustenabilă a tuturor componentelor: pepinieritul viticol, viticultura şi vinificaţia. Dezideratele ambițioase propuse de Guvern, pot fi realizate doar printr-o conlucrare eficientă cu toți actorii antrenați în acest segment: sectorul privat, asociațiile de profil, comunitatea donatorilor, sprijinul ONVV, dar și o finanțare sigură, temeinică şi constantă. În acest sens, MADRM va rămîne un partener de încredere în promovarea eficientă a unor politici echilibrate și complexe, menite să consolideze segmentul vitivinicol și să promoveze imaginea Republicii Moldova ca ţară vitivinicolă”.

După cum a remarcat Cristina FROLOV, Director, Oficiul Național al Viei și Vinului: “2020 a arătat că vectorul de dezvoltare ales de sectorul vitivinicol, și anume diversitatea piețelor de export și produselor vinicole, a asigurat sustenabilitatea sectorului în condiții de secetă și pandemie. Provocările anului 2021 ne fac să fim mai eficienți și mai transparenți față de toate părțile interesate. Astfel, activitățile ONVV se vor concentra pe identificarea noilor oportunități de export, dezvoltarea durabilă a sectorului și creșterea notorietății brandului de țară “Wine of Moldova”. Mizăm pe continuarea și extinderea parteneriatelor strategice și vom prelua activ bunele practici globale atât pentru activitatea operațională a ONVV cât și la nivel de industrie vitivinicolă și turism vitivinicol”. 

Scott Hocklander, Șeful Misiunii USAID Moldova: “Suntem mândri de a fi unul dintre partenerii de dezvoltare a sectorului vitivinicol al Moldovei, sprijinind vinificatorii moldoveni în ultimii 15 ani. Alături de Guvernul Suediei, USAID se concentrează pe dezvoltarea unei industrii rezistente și competitive, pentru a oferi o alternativă migrației în zonele rurale. USAID va continua să colaboreze cu Ministerul și ONVV pentru a sprijini inițiativele de calitate, de marketing și de elaborare a politicilor care deschid calea către un sector vitivinicol competitiv la nivel internațional. Am decis să continuăm asistența industriei vitivinicole prin intermediul Proiectului Agricultura Performantă în Moldova (APM). Ca parte a Strategiei de Cooperare și Dezvoltare, USAID intenționează să rămână un partener strategic de dezvoltare al Republicii Moldova.”

Notă: Republica Moldova este țara cu cea mai mare densitate a podgoriilor din întreaga lume, fiind inclusă în lista primelor 10 țări producătoare și exportatoare de vinuri din lume. Cu un export considerabil în peste 60 de state ale lumii, vinului moldovenesc revenindu-i 2% din volumul mondial de vin exportat, fiind repartizat pe toate grupele de piețe. Conform statisticilor fiecare al patrulea om din mediul rural activează în sectorul vitivinicol, în total circa 150 mii oameni.

Distribuie