Veniturile încasate de SFS în luna ianuarie 2021 depășesc 3,4 miliarde lei, fiind în creștere cu 4,5%

Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit în luna ianuarie a anului curent 3,4 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 147,1 milioane lei sau cu 4,5% în raport cu perioada similară a anului precedent.

Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:

În perioada menționată, la Bugetul de stat s-au încasat circa 1,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 177,0 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, sau o creștere de 12,7 %.

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de peste 360,4 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 15,6 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 4,5 %.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 1,1 miliarde lei, ceea ce constituie cu 36,9 milioane lei mai puțin comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o diminuare de 3,2 %.

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 386,2 milioane lei, ceea ce constituie cu 8,6 milioane lei mai puțin în comparație cu perioada similară a anului 2020 sau cu 2,2 %.

Distribuie