Aproape 900 de milioane de lei, alocați în 2020 din fondurile AOAM pentru combaterea noului coronavirus

Foto: cnam.md

Aproximativ 900 de milioane de lei au fost alocați în anul 2020 din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru combaterea COVID-19.

Cea mai mare parte – peste 862 de milioane – a fost direcționată din fondul de bază pentru servicii medicale de diagnostic şi tratament al persoanelor cu COVID-19. Din suma respectivă, aproape 11 milioane de lei îi reprezintă banii destinați testării la COVID-19, iar peste 327 de milioane – suplimentul de 100% la salariul de funcţie acordat cadrelor medicale antrenate în lupta contra noului coronavirus.

Totodată, alte peste 37 de milioane de lei au fost alocate din fondurile de profilaxie, cel de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale și cel de rezervă pentru achiziționare de teste, măști de protecție, mănuși.

Menţionăm că toţi cetăţenii, inclusiv cei neasiguraţi, care întrunesc criteriile definiţiei de caz pentru COVID-19 beneficiază de asistenţă medicală gratuită, acoperită din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Este vorba despre asistența medicală urgentă prespitalicească, primară, de ambulatoriu, spitalicească, precum și medicamente compensate pentru tratamentul la domiciliu a formelor uşoare şi moderate de COVID-19.

Distribuie