Republica Moldova, în calitate de participant activ în cadrul Parteneriatului Estic (PaE), este interesată în aprofundarea continuă a cooperării între UE și partenerii estici. Anul curent are o importanță deosebită pentru PaE deoarece statele partenere, statele membre ale UE și instituțiile europene urmează să se reunească în cadrul Summitului PaE pentru a decide asupra obiectivelor de cooperare pentru următorii ani.
În acest context, ministrul de externe Aureliu Ciocoi împreună cu omologii săi din Ucraina și Georgia, Dmytro Kuleba și David Zalkaliani, au adresat demnitarilor europeni și miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE o scrisoare comună, în care și-au expus viziunea cu privire la Parteneriatul Estic. Mesajul comun al celor trei țări asociate se referă la importanța deschiderii pentru partenerii interesați a unor noi dimensiuni de cooperare, în ceea ce privește aprofundarea dialogului politic, precum și integrarea economică și sectorială.
Miniștrii au menționat o serie de direcții prioritare, printre care includerea în agenda dialogului între cei trei parteneri asociați și Comisia Europeană a domeniilor noi precum transportul, sectorul energetic, justiția, consolidarea cooperării în sfera securității, extinderea cooperării partenerilor în cadrul programelor UE, asigurarea asistenței necesare pentru implementarea reformelor.
Scrisoarea semnată de către șefii celor trei diplomații este o expresie a efortului comun de a imprima Parteneriatului Estic o viziune strategică pe termen lung care să răspundă aspirațiilor europene ale celor trei state asociate.