Comitetul de supraveghere al proiectului UE „Politici de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale” s-a reunit în prima ședință

Foto: mei.gov.md

Prima reuniune a Comitetului de coordonare al proiectului de asistență tehnică finanțat de Uniunea Europeană „Politici de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale” (SME Policy Support Window), avut loc pe 30 octombrie a.c. în format online și a fost prezidată de secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, președinte al Comitetului de coordonare al proiectului. La videoconferință au participat reprezentanții Delegației UE la Chișinău, Unitatea de implementare a proiectului, reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor și Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

În cadrul ședinței a fost prezentat Raportul de inițiere a proiectului, planul de acțiuni pe perioada următoare, precum și audiate propunerile autorităților beneficiare pentru actualizarea unor acțiuni de intervenție.

Proiectul își propune reducerea decalajului economic și social din zonele rurale prin introducerea inițiativelor active de ocupare a forței de muncă  și dezvoltarea IMM-urilor în aceste zone. De asemenea, proiectul țintește îmbunătățirea accesului IMM-urilor din zonele rurale la instrumente și servicii pentru dezvoltarea afacerilor.

Componentele principale ale proiectului sunt crearea unui mediu de afaceri mai bun în zonele rurale, consolidarea capacităților instituționale ale MEI și ODIMM, îmbunătățirea cadrului regulator pentru IMM, promovarea utilizării serviciilor de dezvoltare a afacerilor în zonele rurale, îmbunătățirea celor existente, precum și crearea de noi servicii.

Beneficiarii direcți ai proiectului este ODIMM și MEI, beneficiarii indirecți ai proiectului vor fi populația rurală din Moldova, care va beneficia de condiții de viață și de muncă mai bune în țară, inclusiv de noi locuri de muncă.

Proiectul de asistență tehnică „Politici de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale” are un buget de 2.2 milioane euro și o durată de 29 de luni. Obiectivul general al proiectului este să contribuie la îmbunătățirea calității condițiilor de viață în zonele rurale pentru o dezvoltare durabilă și favorabilă incluziunii Republicii Moldova.

Distribuie