Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru” aniversează 70 ani de la fondare

Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru” aniversează astăzi, 30 octombrie, 70 de ani de la fondare. Aniversarea a fost marcată de o Conferință Științifică organizată în regim online la care a participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, conducerea Grădinii Botanice (Institut)„Alexandru Ciubotaru” și reprezentanți ai mediului academic.

În mesajul său, Igor Șarov a subliniat rezultatele numeroaselor cercetări ale botaniștilor moldoveni, care au aprofundat studiile asupra florei și vegetației Moldovei, au sistematizat și elaborat propuneri concrete de ocrotire, utilizare rațională a speciilor vulnerabile și pe cale de dispariție și au elaborat măsurile de gestionare a fondului forestier, fitocenozelor și agrocenozelor precum și alte reușite.

„Cu ocazia jubileului de 70 ani de la fondarea Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, Ministerul Educației Culturii și Cercetării transmite în aceste zile frumoase de toamnă, un cald salut şi considerația noastră deosebită pentru strădania celor care, acum 70  ani, au pus piatra de temelie a acestui sanctuar științific, precum și celor care au promovat, pas cu pas, această instituție de cercetare, acest centru de educație ecologică”, a menționat ministrul Igor Șarov.

Grădina Botanică a fost creată în anul 1950,  activitatea susținută  de-a lungul anilor contribuind la transformarea instituției într-un centru de cercetare cu o importanță deosebită,  ai cărui savanți găsesc soluții la problemele actuale, prioritare ale științelor naturii.

Distribuie