Foto: sis.md
Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate a desfășurat o serie de instruiri pentru angajații Inspectoratului General de Carabinieri al MAI. Participanții au fost familiarizați cu tematici antiteroriste, în special cu tacticile și metodele aplicate de entitățile radicale, procedeele de identificare a eventualelor situații de risc și a persoanelor suspecte, precum și măsurile de reacție în cazul depistării acestora.
Cursul a avut loc în perioada 1-9 octombrie 2020, beneficiari fiind peste 500 de militari, angajați ai Direcților regionale „CENTRU”, „NORD”, „SUD” și ai Batalionului cu destinație specială „SCORPION” al Inspectoratului General de Carabinieri al MAI.
Instruirea, care face parte din planul de activitate al Centrului Antiterorist al SIS preconizat pentru anul 2020, are drept scop consolidarea interacțiunii între Serviciul de Informații și Securitate și Ministerul Afacerilor Interne pe segmentul de prevenire și combatere a manifestărilor de terorism și fortificarea mecanismelor de prevenire și reacție la eventualele riscuri în adresa securității naționale.
De asemenea, desfășurarea unor astfel de evenimente permite stabilirea contactelor directe în vederea dezvoltării şi perfecţionării instrumentelor de cooperare şi interoperabilitate între organele statului, în concordanţă cu nevoile şi cerinţele de pregătire ale personalului care execută misiuni de asigurare a securităţii naţionale.