Foto: presedinte.md
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Comandant Suprem al Forțelor Armate, a participat astăzi la ceremonia de detașare a contingentului Armatei Naționale în misiunea KFOR din Kosovo.
„Prin participarea militarilor noștri la operațiunile internaționale de menținere a păcii, Republica Moldova își valorifică potențialul uman și își consolidează relațiile de cooperare cu partenerii externi, crescând încrederea acestora în capacitățile țării noastre de a furniza pace și stabilitate”, a declarat în cadrul ceremoniei Președintele Maia Sandu. Totodată, șeful statului a menționat că, îndeplinindu-și angajamentele pe care și le-a asumat ca membră a comunității internaționale, Republica Moldova își îmbunătățește imaginea pe plan global.
Președintele Maia Sandu a ținut sublinieze că succesul acestor eforturi este și rezultatul unei cooperări îndelungate și productive cu partenerii internaționali. În context, ea a adus mulțumiri Statelor Unite ale Americii și Republicii Italiene pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în consolidarea capabilităților de instruire a militarilor noștri care participă în misiuni și pentru sprijinul logistic de care beneficiază contingentul Armatei Naționale în teatrul de operații din Kosovo.