Foto simbol
Redactor: Diana Enache
Un bărbat de 42 de ani, locuitor a capitalei, a fost reținut pentru comiterea a trei furturi în proporții deosebit de mari. Individul a comis infracțiunile în lunile iunie și august ale anului curent.
În primul caz polițiștii au fost alertați la 28 iunie, de către proprietara apartamentului de pe șos Muncești, precum că din locuință i-au fost sustrase bunuri în proporții deosebit de mari. Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă a IP Botanica, care a stabilit că persoane necunoscute prin culegere de chei au pătruns în apartament. De acolo au sustras 4 lanțișoare, 3 inele, 2 brățări de aur și mijloace bănești. Astfel, proprietarei apartamentului i-a fost cauzat un prejudiciu de 225.843.94 de lei.
Al doilea caz a avut loc la 22 august. Polițiștii au fost sesizați de către proprietarul apartamentului amplasat pe str. Independenței. Din locuința bărbatului au dispărut de asemenea bijuteriile din aur și argint. La fața locului polițiștii au stabilit că individul a pătruns în apartament prin culegere de chei. Iar prejudiciul cauzat a fost estimat la 5 500 de lei.
În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală demarate polițiștii au stabilit că individul câteva zile urmărea după apartament și se asigura că proprietarii lipsesc ma mult timp de la domiciliu acesta intra în locuință și sustrăgea bunurile materiale. Totodată acțiunile lui au fost surprinse de camerele de supraveghere.
Suspectul a fost identificat și reținut pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina. Totodată la domiciliul acestuia forțele de ordine au depistat o parte din bijuteriile sustrase, instrumente predestinate în comiterea infracțiunii cum ar fi: chei, șurubelnițe și mănuși.
Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru Furt săvârșit în proporții deosebit de mari. Conform legislației în vigoare acesta riscă de la 5 la 10 ani.