Redactor: Diana Enache
Cantautorul și folkistul Ducu Bertzi a ajuns la cea de-a 65-a aniversare. Artistul s-a născut la 21 septembrie la Sighetul Marmației, județul Maramureș. Ducu Bertzi a fost pasionat de muzică din primii ani de viață, iar paralel cu generale, a studiat 8 ani la școala de muzică din Sighet.
Debutul pe o scenă recunoscută a avut loc în 1976 la Baia Mare, în cadrul manifestărilor organizate de Cenaclul Flacăra, unde a activat până în 1985. Până la sfârşitul anului, Ducu Bertzi participa săptămânal la manifestările folk organizate în stagiunea de spectacole a Casei Studenţilor.
Paralel cu genul care l-a consacrat, a devenit în scurt timp membru permanent al grupului Coral SONG, sub bagheta regretatului Ioan Luchian Mihalea. Activitatea concertistică a acestei formaţii corale i-a oferit lui Bertzi posibilitatea de a fi remarcat atât în calitate de membru al corului, cât şi ca solist de muzică folk.
Prima înregistrare audio a fost realizată la Radiodifuziunea Română în noiembrie 1979, cu titlul Când s-o-mpărţit norocu’. Au urmat alte imprimări şi aproximativ 1200 de spectacole. După o perioadă în care muzica folk a intrat într-un con de umbră, în 1986, Ducu Bertzi a continuat să înregistreze noi piese, dintre care cele mai cunoscute s-au transformat în şlagăre: Şi de-ar fi; Floare de colţ; M-am îndrăgostit numai de ea; Suflet fără chei; Omul pădurii.