Parlamentul a votat astăzi, în lectură finală, proiectul de Lege cu privire la Sistemul informațional automatizat de evidență a contravențiilor, a cauzelor contravenționale și a persoanelor care au săvârșit contravenții.
Într-un comunicat de presă al Parlamentului este notat că legea are ca scop crearea unui sistem unitar și interoperabil cu autoritățile care au atribuții specifice procesului contravențional, asigurându-se, astfel, posibilitatea introducerii, extragerii informației din sistem în timp real pentru executarea atribuțiilor funcționale în domeniul constatării și examinării contravențiilor.
Documentul stabilește regulile de creare și gestionare a sistemului automatizat informațional unic, prevede principiile de funcționare, drepturile și obligațiile posesorilor, deținătorilor și participanților la acest sistem și va fi implementat în baza sistemului de evidență a contravențiilor deja existent și funcțional în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, costurile pentru dezvoltarea și mentenanța lui fiind asigurate din bugetul instituției.
Legea respectivă a fost dictată de lipsa abordării coerente și integrate, precum și de existența unor dificultăți de ordin practic în domeniul respectiv, cum ar fi deținerea sistemelor informaționale proprii de către unele entități publice, ceea ce, într-un final, generează segmentarea resurselor informaționale și dublarea evidenței informațiilor.
Crearea sistemului unic de evidență a acțiunilor cu caracter contravențional a fost prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, prin care Ministerul Afacerilor Interne a fost desemnat în calitate de autoritate responsabilă de automatizarea evidenței contravențiilor, a cauzelor contravenționale și a persoanelor care au săvârșit contravenții.
parlament.md