Amenzi usturătoare pentru transportatorii de mărfuri

Redactor: Diana Enache

Transportatorii de mărfuri s-au ales cu amenzi de până la 15 mii de lei, în urma unui control al inspectorilor Agenției Naționale pentru Transport Auto. În primele 5 luni de septembrie, aceștia au efectuat un control al respectării legislației naționale în domeniul transporturilor de către operatorii de transport de mărfuri.

Potrivit unui comunicat de presă, în urma controlului au fost sancționați 15 conducători auto, precum și operatori de transport rutier, pentru nerespectarea restricțiilor impuse ca urmare a regimului termic, prin aplicarea amenzilor de la 3000 la 4500 de lei persoanelor fizice și de la 12000 la 15000 de lei persoanelor juridice.

De asemenea, inspectorii ANTA au sancționat 14 conducători auto și operatori de transport rutier, pentru lipsa la bordul unității de transport a documentelor specifice tipului de transport efectuat, fiind aplicate amenzi de la 3000 la 4500 de lei persoanelor fizice și de la 10000 la 12000 de lei persoanelor juridice.

Agenția Națională pentru Transport Auto solicită operatorilor de transport rutier să se conformeze prevederilor impuse de Codul Transporturilor Rutiere și de Legea drumurilor, în caz contrar, riscă să fie amendați

Distribuie