Redactor: Diana Enache
7 septembrie 2020 a fost numită Ziua Internațională a aerului curat. Aceasta a fost desemnată de Organizația Națiunilor Unite în contextul interesului sporit al comunității internaționale pentru aerul curat și necesitatea depunerii eforturilor suplimentare pentru îmbunătățirea calității aerului, inclusiv reducerea poluării acestuia pentru a proteja sănătatea umană.
La 19 decembrie 2019, Organizația Națiunilor Unite a declarat data de 7 septembrie 2020 – Ziua Internațională a aerului curat pentru un cer albastru. În acest context a invitat Organizația Națiunilor Unite pentru Mediu să faciliteze organizarea Zilei Internaționale, în colaborare cu alte organizații relevante. Organizația Mondială a Sănătății are un rol coordonator a activităților din această zi.
Poluarea aerului este cel mai mare risc de mediu pentru sănătatea umană și a doua cauză de deces de boli netransmisibile la nivel global, cu aproximativ 7 milioane de cazuri de decese premature, atribuite poluării aerului interior și exterior. În țările în curs de dezvoltare poluarea aerului afectează în mod disproporționat femeile, copiii și persoanele în vârstă.
În absența unei intervenții semnificative, se estimează că numărul deceselor premature rezultate din poluarea aerului va crește cu peste 50% până în anul 2050.
În Republica Moldova aerul poluat este al doilea factor de risc pentru bolile netransmisibile după consumul de tutun, cauzând 12% din decese, ce constituie circa 4700 în cifre absolute. Sursele cele mai importante de poluare sunt: pentru aerul înconjurător – transportul auto, pentru cel interior – sistemele de încălzire pe bază de combustibil solid și fumatul, arată datele publicate de ANSP.
Eforturile conjugate ale instituțiilor statului și a cetățenilor pentru monitorizarea și managementul calității aerului, reducerea nivelului poluării aerului, renunțarea la unele tipuri de combustibili fosili pentru încălzirea locuinței, excluderea arderilor de vegetație în agricultură, precum și implementarea unor politici de transport prietenoase mediului și care ar încuraja activitatea fizică în orașele Republicii Moldova sunt acțiuni care ar avea un efect pozitiv și ar permite reducerea poluării aerului atât înconjurător, cât și interior și a costurilor de sănătate influențate direct de calitatea aerului respirat.