Redactor: Diana Enache
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii anunță începerea primei etape a Progamului START pentru TINERI: „o afacere durabilă la tine acasă”
330 de tineri din 32 de raioane ale țării vor beneficia de instruire în cadrul programului care va avea loc în această săptămână și se va desfășura online. Participanții au fost împărțiți în 5 grupe și vor fi ghidați de o echipă de mentori în devoltarea ideilor de echipă, însușirea principiilor de bază ale gândirii în afaceri și fundamentarea unui start-up de succes. Timp de două zile, participanții vo învăța folosirea instrumentelor de prezentare a ideii de afaceri, identificarea segmentelor de clienţi şi stabilirea Produsului Minim Viabil.
Scopul primei etape a programului este „stimularea creativității tinerilor din toată țara privind generarea ideilor de afaceri și identificarea celor mai viabile și inovatoare potențiale idei de afaceri, inclusiv prin accesarea noilor oportunități deschise de cadrul de dezvoltare durabilă. Obiectivul urmărit al acestei etape este de a descoperi, susține și promova tineri care pot să gestioneze o afacere de succes”, se arată într-o postare pe Facebook a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.