Redactor: Diana Enache
Deși în campania electorală pentru primăria Chișinău actualul primar a promis să rezolve problema mirosului urât din capitală, acesta a reapărut. Pentru a fi identificată cauza, a fost creat un grup de lucru, care în trei zile urmează să vină cu un raport amplu pentru soluționarea problemei.
Pentru a se stabili cine se face vinovat, a fost elaborată și o anchetă internă. Primarul se arată hotărât să pedepsească destu de dur responsabilii care ar fi de vină: „Nu voi cruța pe nimeni, dacă ancheta va demonstra că se face cineva vinovat, în contextul în care am fost asigurat de fiecare dată că mirosul neplăcut de la stația de epurare nu va fi”, scrie Ion Ceban într-o postare pe Facebook.
Totodată, primarul susține că a fost transmis un demers mai multor instituții de stat precum Ministerului Agriculturii, Inspectoratului pentru protecția mediului, Centrului municipal de medicină preventivă, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a se autosesiza în acest caz și de a dispune entităților din subordine, efectuarea controalelor inopinate cu prelevarea probelor de la companiile producătoare care deversează apele reziduale cu concentrație sporită de poluanți în rețeaua de canalizare publică.
Potrivit reprezentaților Stației de epurare a apelor uzate, în ultima perioadă de timp, a crescut concentrația deversărilor provenite de la agenții economici care nu dispun de stații de preepurare. Astfel, apele utilizate în procesul tehnologic care depășesc limitele admisibile de poluanți, sunt revărsate în sistemul public de canalizare.