Foto: mecc.gov.md
Asigurarea instituțiilor de învățământ cu manuale școlare a fost principalul subiect discutat astăzi, 2 decembrie, de către ministrul Lilia Pogolșa în cadrul unei ședințe de lucru cu echipa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și Fondului special pentru manuale.
Ministrul Lilia Pogolșa a menționat că asigurarea instituțiilor de învățământ cu manuale școlare este o premisă importantă a calității procesului educațional. În context, oficialul a solicitat ca în termen proxim în instituțiile de învățământ să ajungă toate titlurile de manuale propuse pentru reeditare pe parcursul anului 2020.
Participații la ședință au discutat despre elaborarea Planului de acțiuni privind asigurarea cu manuale 2021-2022. Astfel, în anul 2021 urmează să fie evaluate conform Metodologiei de organizare a studiului de vivacitate și calitate a manualelor școlare 37 de titluri de manuale, iar 53 de titluri de manuale să fie propuse pentru concurs editurilor.
Menționăm că deciziile finale privind reeditarea manualelor aflate în uz sau organizarea concursului pentru editarea unor titluri de manuale vor fi anunțate editurilor în perioada imediat următoare.