Liviu Știrbu își sărbătorește ziua de naștere

S-a născut la 23 ianuarie 1953 în satul Step-Soci, raionul Orhei, Republica Moldova. Dragostea pentru muzică a deprins-o de mic copil, tatăl său fiind profesor de muzică, era un împătimit adevărat, ceea i s-a transmis şi lui Liviu. La vârsta de 5 ani el ştia deja să cânte la baian cu o mână, mai tîrziu şi-a legat destinul de vioară.

Prima melodie o scrie, fiind elev în clasa a 3-ea, melodie pe care o cânta la baian, la acordeon sau la vioară, care însă nu s-a păstrat. În clasa a cincea a luat în mâini pentru prima oară chitara şi a continuat să-şi desăvârşească măiestria interpretativă, inclusiv la vioară, care n-a încetat niciodată să fie instrumentul său preferat. În acea perioadă îi plăcea muzica occidentalo-americană.

Prin clasa a saşea, a început să cânte la vioară în taraful «Codru» de la Orhei, condus de Vasile Asauleac. După absolvirea şcolii muzicale a mers la Colegiul Muzical „Şt. Neaga” de la Chișinău, clasa vioară, pe care-l absolveşte în anul 1972. Pe parcursul anilor 1975-1976 a fost chitarist în formația „Contemporanul”, din 1976 până în 1979 – chitarist al formației „Orizont”, iar în anii 1982-1987 a fost membru al ansamblului „Plai”. A combinat activitatea scenică în ansamblul „Plai” cu studiile la Institutul de Arte, unde a făcut Facultatea ̶ Dirijor de Orchestră populara (1987).

Din anul 1990 este Director muzical, compozitor și chitarist al Centrului de Cultură și Artă „Ginta latină”, paralel studiază la Conservatorul de Stat, la Facultatea de Compoziţie (1992), ca apoi să-şi desăvârşească măiestria, făcându-şi studiile postuniversitare la Academia de Muzică de la Bucureşti (1992-1994).

A compus muzică pentru spectacole dramatice pentru copii, muzică pentru filme, circa 200 de piese instrumentale şi cântece. Talentul său de compozitor de muzică academică şi de estradă a fost înalt apreciat de către spectatori, dar şi de către juriul concursurilor la care a participat, obţinând premii prestigioase.

În anul 1999 i-a fost conferit titlul onorific de Maestru în Artă, în acelaşi an devine Laureat al Concursului de Muzică de Estradă „Slaveanskii bazar”. În 2001 participă la Songwriting Competition (USA), obţinând Premiul Mare, apoi în anul 2003 ‒ obţine Diploma de Onoare la Concursul „John Lennon”, în acelaşi an se învredniceşte la cea de-a III Ediţie a Festivalului-concurs al Cântecului pentru Copii de la Bucureşti de titlul „Cel mai bun compozitor de cântece pentru copii din lume”, competiţia fiind una acerbă cu compozitori din Canada, Chile, Marea Britanie, Finlanda, Irlanda, Lituania, Polonia, Bosnia, Bulgaria, Turcia, România, Egipt, Portugalia, Rusia, Belarus şi Statele Unite ale Americii.

Distribuie