Redactor: Diana Enache

După venirea lui Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice în 1985, care a promovat o altfel de politică prin „perestroika” (reconstrucție) și „glasnost” (transparență), în zonele Uniunii Sovietice unde alte naționalități formau majoritate, nu rușii, au început mișcările de eliberare națională, fapt neașteptat de Gorbacoiv.

După cum în perioada sovietică, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească risca să-şi piardă identitatea limbii, când conducerea de vârf a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a scăpat lucrurile de sub control, Parlamentul, numit atunci Sovietul Suprem a votat, la 31 august 1989, limba română ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Încă din 16 august au început greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii „moldoveneşti” ca limbă de stat, cerându-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse.

Pe lângă limba română, alfabetul latin și istoria, literatura, religia, tradițiile – toate interzise sau cenzurate în perioada sovietică – au fost repuse în drepturi pe 27 august 1989, la cererea a peste 700.000 de moldoveni participanți la Marea Adunarea Națională.

La aceeași dată, dar doi ani mai târziu, a fost adoptată Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, unde este consfinţit rolul limbii române în calitate de limbă de stat. Autorităţile comuniste au anunţat că originalul Declaraţiei de Independenţă a ars în proporţie de 80% în timpul vandalizării clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului la 7 august 2009.

La 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a hotărât că limba de stat în Republica Moldova este limba română, deoarece textul Declaraţiei de Independenţă prevalează în raport cu textul Constituţiei.