14 noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului

Anual, pe data de 14 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Diabetului și este cea mai mare campanie de conștientizare a importanței prevenirii diabetului la nivel mondial, atingând o audiență globală de peste 1 miliard de oameni în peste 160 de țări.

Tema evenimentului din acest an este „Asistenții medicali și diabetul”. Campania își propune să crească gradul de conștientizare a valorii și a rolului crucial pe care asistenții medicali îl joacă în sprijinul persoanelor care suferă de diabet zaharat.

Ziua Mondială a Diabetului se organizează din anul 1991 la inițiativa Federației Internaționale a Diabetului și a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ca răspuns la îngrijorările tot mai mari legate de escaladarea amenințării pentru sănătate, pe care o prezintă diabetul.

Diabetul este o boală cronică în care nivelul glucozei (zahărului) din sânge (glicemia) creşte peste normal. Sunt mai multe tipuri de teste pentru a diagnostica diabetul, dar cel mai răspândit este controlul conținutului de zahăr în sânge prelevat dimineața pe nemâncate. Un nivel de zahăr din sânge mai mic de 5,6 mmol /l este normal. Un nivel de zahăr din sânge de la 5,6 până la 6,9 mmol /l indică o stare de prediabet. Iar dacă nivelul depistat este 7 mmol / l sau mai mare la două teste separate, se consideră că persoana are diabet zaharat.  Această situație apare fie din cauza producției insuficiente de insulină de către pancreas, fie a insensibilităţii celulare la insulină.

Simptomele timpurii ale diabetului zaharat sunt setea, urinarea în cantități mari (poliuria), pofta de mâncare mărită (polifagia), oboseala. În timp, dacă nu se intervine corespunzător, simptomele se pot extinde și la alte sisteme ale organismului, apărând vederea încețoșată, furnicături sau amorțirea membrelor, infecții ale pielii și ale tractului urinar.

Cele mai recente cifre arată că peste 463 de milioane persoane (1 din 11) din întreaga lume trăiesc în prezent cu diabet zaharat și numărul acestora e în continuă creștere. Se estimează o creștere a persoanelor care trăiesc cu diabet zaharat la 578 de milioane până în 2030. Această maladie a cauzat peste 4,2 milioane de decese în anul 2019.

În Republica Moldova, în anul 2019, fiecare a treia persoană din o sută, de vârstă cuprinsă între 30 și 70 de ani, poate să decedeze prematur din cauza bolilor cronice. Statisticile arată că bărbații au un risc aproape de 3 ori mai mare de a se îmbolnăvi de aceste boli netransmisibile comparativ cu femeile.

Prevalenţa diabetului constituie 339,9  la 10 mii populaţie, în rândul adulților – de 417,8 cazuri la 10 mii populație, a copiilor de 7,4 la 10 mii populaţie. Anual sunt înregistrate 10833 cazuri, dintre care 10755 sunt adulţi şi 78 copii. Incidenţa diabetului este de 30,6 la 10 mii populaţie,  adulți – 37,4 cazuri la 10 mii populație,  copii – 1,2 la 10 mii populaţie.

Revenind la tematica Zilei Mondiale din 2020, asistentele medicale în prezent reprezintă peste jumătate din forța de muncă globală în domeniul sănătății și sunt implicate cel mai mult în susținerea  persoanelor care trăiesc cu o gamă largă de probleme de sănătate. Din aceste considerente autoritățile de sănătate și factorii de decizie din toate țările trebuie să recunoască importanța investițiilor în educație și formare profesională a specialiștilor cu studii medii din domeniul sănătății.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat anul 2020 – Anul Internaţional al asistenţilor medicali şi al moaşelor şi lansează un apel către autorităţi de a se asigura că forţa reprezentată de aceste două categorii de personal sanitar este suficient de puternică pentru a ne asigura că “oricine şi oriunde primeşte îngrijirea medicală de care are nevoie”.

Pentru a evita complicațiile diabetului zaharat există 4 reguli de aur:

– Verificați periodic nivelul glicemiei;

– Abordați un stil sănătos de viață: schimbați-vă obiceiurile alimentare, cu 3 mese principale și 2 gustări, excludeți dulciurile concentrate și faceți mișcare minim 30 de minute în fiecare zi;

– Aveți grijă de sănătatea Dvs.;

– Consultați-vă periodic cu medicul endocrinolog/diabetolog și cardiolog.

Măsurile de prevenire a bolii îşi au locul şi rostul numai înainte de apariţia acesteia. După declanşarea diabetului măsurile de prevenire urmăresc alt obiectiv: evitarea complicaţiilor bolii.

În cadrul Zilei Mondiale a Diabetului sunt planificate mai multe evenimente online de informare și conștientizare pentru populație și pentru lucrătorii medicali, susținute de Proiectul moldo – elvețian ”Viața Sănătoasă. Reducerea poverii bolilor netransmisibile”,  inclusiv:

13 noiembrie ora 11.00

Webinar pentru populația generală  ”Cum ne alimentăm pentru a preveni diabetul zaharat de tip II”

13 noiembrie ora 13.00

Atelier de instruire pentru asistența medicală primară: „Implementarea practică a Jurnalului de automonitorizare și autocontrol a persoanei cu diabet zaharat tip 2 pentru conduita integrată în condiții de epidemie cu COVID-19” 

14 noiembrie ora 18.00

Webinarul pentru persoanelor ce trăiesc cu diabet zaharat de tip 1 și tip 2 „Autocontrolul diabetului zaharat. Cum să prevenim piciorul diabetic”

Distribuie