Redactor: Diana Enache
13 instituții de învățământ din țară au fost plasate în carantină într-o singură săptămână de mers la ore. Potrivit datelor Ministerului Educației, cele 13 școli sunt din 11 raioane diferite.
Cele 13 școli sunt din raioanele Anenii Noi, Basarabeasca, Cahul, Căușeni, Cimișlia, Drochia, Ocnița, Râșcani și Ungheni câte o instituție și câte două instituții din Dubăsari și Hâncești. Contactată de un post de televiziune de la noi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației, Natalia Grâu, a mai precizat că 1236 de instituții activează în regim în format fizic, iar16 instituții activează la distanță. Cele 13 școli plasate în carantină activează în regim online.
De asemenea, în carantină au fost plasate și 29 de clase aparte din cadrul școlilor. „Vorbim despre trei clase în raionul Anenii Noi, una în Basarabeasca, una în Călărași, patru la Cahul, la Edineț – patru, la Ialoveni – cinci, la Ocnița – două, la Strășeni una și la Ștefan Vodă una. În Chișinău sunt în carantină șapte clase din șapte licee diferite. În total, 29 de clase închise, dar instituțiile respective activează”, a menționat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației.
Procesul educațional a fost reluat la 1 septembrie, iar instituțiile de învățământ au avut de ales din șapte modele după care să organizeze efecturea orelor.